Am deschis o categorie noua in care sper ca voi ajunge la zi cu povestile mai detaliate de pe unde am fost, ce mi-a placut si ce nu, urmand ca pentru fiecare loc nou vizitat sa pun povestea aici, si bineinteles, poze in galerie. Va fi o categorie de postari in calea uitarii pentru mine, dar si de informare mai detaliata pentru cei care au de gand sa mearga pe acolo. Asadar povestea de astazi…Turcia.
Planul
Am fost in Turcia in toamna lui 2007, prin mijlocul lui septembrie. Auzisem noi ca nu e bine sa mergi vara, pentru ca la ei cuvantul “cald” capata alte notiuni decat ceea ce stim noi in Romania. Nu stiu cum ar fi fost daca am fi mers vara, dar noi in septembrie am prins si 45 de grade (atat arata termometrul de langa piscina). In privinta traseului, ne-am gandit sa combinam o vacanta culturala de vizitat cate ceva dintr-o capitala de imperiu (4 zile parca am stat in Istanbul) cu o vacanta de observat viata la tara (am traversat apoi Turcia in diagonala cu masina pe traseul Istanbul-Antalya) si cu o vacanta de relaxare la malul marii (10 zile la plaja Lara, in Antalya), cu intoarcere prin Kusadasi, Chanakkale, Dardanele (ca ar fi fost banal sa venim tot prin Istanbul inapoi, nu?).
Drumul Bucuresti – Istanbul
Buun, asadar planul si plinul facute, ne-am suit in masina cu noaptea-n cap (pe la 5), si am pornit din Bucuresti directia Istanbul. Am iesit din Romania pe la Giurgiu, unde am platit cuminti taxa de trecut podul si ne-am avantat in Bulgaria. Despre Bulgaria nu pot spune prea multe pentru ca am traversat-o cat am putut de repede, data fiind cunoscuta lor prietenie cu romanii si masinile lor, respectand insa indicatoarele de viteza si pe cele cu orase pe ele. In putinul timp petrecut in Bulgaria am descoperit utilitatea anilor de invatat limba rusa, pentru ca reuseam sa citesc din mers indicatoarele cu orase, asta bineinteles dupa ce ne-am ratacit de 3 ori urmand drumul de pe GPS asa ca l-am declarat nul si neavenit toata Bulgaria si ne-am luat dupa indicatoare. Intr-un final am ajuns la granita, unde ne-au dat viza turistica contra sumei de 10 euro (sau 12 dolari americani) si iata-ne in Turcia.
Istanbul
Ceea ce m-a frapat la Istanbul din prima clipa a fost traficul. Ceea ce m-a ingrozit la Istanbul a fost traficul de pe autostrada cu 5 benzi care traverseaza orasul, combinat cu mesajul de pe GPS: Out of Memory. Ca sa fie clar cam ce inseamna la ei trafic, ar fi cam asa: o mare de masini (ei sunt vreo 16 milioane de oameni in Istanbul), care circula fara a atinge vreodata semnalizarea, fara a cunoaste notiunea de banda (fiecare cam pe unde i se pare lui ca ar fi banda), si aplicand principiul claxon+tras de volan la orice schimbare de directie. Principiul claxon+tras de volan il aplica si autobuzele, si camioanele, si chiar intra pe autostrada de pe benzi laterale de intrare mergand cu 100 si intrand direct in fatza ta, fara a incetini nici un pic (poate un pic). Am ajuns la hotel cu inima cat un purice de la asa nebunie de trafic asa ca am decis ca mersul pe jos face piciorul frumos si am lasat masina intr-o parcare cu plata toate cele 4 zile cat am stat in Istanbul. Ce am vazut frumos si ne-a placut foarte mult la Istanbul:
* Moscheea Sfanta Sofia si Moscheea Albastra care se afla in centru, una langa alta (despartite de un parc cu verdeata) sunt impresionante de vazut si ziua si noaptea (sunt foarte frumos luminate). In timpul slujbelor, cantecele se aud prin boxe si rasuna in imprejurimi, ceea ce este foarte impresinant, mai ales cand una din ele canta un vers si i se raspunde cu alt vers de la o moschee de la cateva sute de metri distanta. Toate au boxe si este impresionant cum se aude cantecul lor (sau chemarea la rugaciune) cand de la una, cand de la alta. Sfanta Sofia (Hagia Sofia) este cea roz, iar Moscheea Albastra este, evident, cea albastra (si in poza de noapte tot ea, luminata frumos).
* Palatul Topkapi este marele palat al Sultanului (mai bine zis al sultanilor, ca au fost tare multi), impresionant de vizitat pentru a intelege ce a insemnat opulenta si bogatia vremii. Se afla pe un deal, pe care se urca pe o alee care pleaca din centru, si inca de la poarta iti ofera o idee despre dimensiunile la care se traia aici (evident, cu aurul furnat de prin tarile cotropite de otomani) – doar bucatariile sunt un complex de cladiri imense. Din ce am vizitat in interior, merita mentionata terasa care da spre mare, de unde poti vedea Asia, camerele tezaurului, unde obiecte impunatoare cu sute de diamante sau rubine sau fildes din toate colturile lumii troneaza ca si cadouri pentru sultanul x sau trofee de razboi, expozitia militara unde poti vedea arme si armuri adunate de pe la diverse popoare (aici se afla si sabia lui Stefan – aia originala, pe care nu vor sa ne-o dea inapoi). Haremul mi s-a parut trist prin faptul ca era complet inchis, ca o puscarie, dar nu mi s-a parut foarte opulent, poate si pentru ca o mare parte din el era in renovare. Mi-a placut in schimb biblioteca imensa. In concluzie, Palatul Topkapi merita vazut, e o capodopera de constructie otomana care nu te poate lasa rece.
* Marele Bazar si Bazarul de mirodenii din Istanbul merita vazute pentru a intelege modul in care ei fac comert. Ambele sunt o feerie de culori si arome (mie mi-a placut mai mult cel de mirodenii, care desi e mai mic e mult mai “aromat”). Stilul lor de a face comert nu e agresiv dar e foarte insistent, dupa o vizita prin bazar este imposibil sa pleci cu mana goala, dar si cu dureri de cap de la atata “hello, how are you? where are you from? please visit my shop! veeeery nice shop! i make you big discount!” Luati textul asta si multiplicati-l pe 20 de voci diferite si cam asta e atmosfera in bazar. Mai merita mentionat ca in bazar absolut totul se negociaza, si in functie de talentul de negociator orice poate fi scos la un pret intre jumatate si un sfert din pretul initial. De asemenea, mai merita spus ca turcii sunt foarte politicosi si atenti cu clientii, orice negociere se poarta la un pahar de ceai sau suc, printre discutii amabile despre tara ta, tara lor, sfaturi de calatorie si altele. (parca mai degraba imi place asa decat o vanzatoare scarbita de la noi care se rasteste la tine sau nu te baga in seama). In poza din stanga Marele bazar, in dreapta cel de mirodenii:
* Podul Galata merita vazut noaptea, ziua fiind doar un pod foarte mare. Seara in schimb observi ca podul este cumva dublu, podul efectiv si inca unul sub el, iar sub pod se deschid o puzderie de terase cu muzica si narghilea pe toate gusturile, asa ca mi s-a parut superb sa poti sta tolanit pe un guguloi de puf, sa fumezi o narghilea parfumata intr-o muzica ambientala si sa admiri Europa si Asia in zare, cu toate moscheele si minaretele Istanbulului luminate superb. Langa piciorul podului poti gusta sandwichuri cu peste proaspat facut atunci pe loc la gratar pe niste barcute care se misca ingrozitor de la valuri si nu am inteles cum stau oamenii aia in picioare in ele dara-mi-te sa mai faca si sandwichuri, dar a fost absolut delicios. Ca o concluzie referitoare la Istanbul, pot spune ca ar mai fi fost multe de vazut: imi pare tare rau ca am gasit abia dupa ora inchiderii intrarea in Cisterna si nu am vazut acel imens rezervor subteran de apa al orasului, care sta pe coloane de piatra, evident nu mai are apa, si acum se viziteaza. Mi-ar fi placut sa stam mai mult si sa vedem mai multe, dar ce sa facem, aveam rezervare facuta in Antalya, asa ca ne-am pornit la drum.
Antalya
Drumul intre Istanbul si Antalya mi-a aratat o tara foarte saraca, sate de oameni amarati, cu nelipsita moschee in centru, intr-un peisaj arid, cu foarte putina vegetatie buna doar de crescut o mica turma de capre (atat am vazut ca animale). Drumurile bineinteles sunt excelente, am mers foarte bine, au si radare si politie, dar din pacate nu vorbesc engleza absolut deloc, deci cand ne-a oprit politia nu am inteles daca era vorba de radar sau de altceva, nici ei nu au inteles ce nu intelegem noi, si pana la urma toti am inteles mesajul universal al dolarului american care ne-a scapat de amenda…pentru orice ar fi fost ea. In Antalya am ajuns usor, dar plaja Lara unde era hotelul am gasit-o dupa vreo ora de invartit in jurul cozii dupa un GPS care ne-a bagat prin livada unuia :)…poate voi detalia candva povestea ratacirii prin Antalya. In Lara am stat la hotelul Delphin Palace (www.delphinpalace.com) de 5 stelutze ultra-all-inclusive care merita fiecare banutz investit in acel sejur. Aaaabsolut fantastic, nimic de reprosat! Conceptul de “hotel” in Antalya nu seamana absolut deloc cu ceea ce stim noi de pe la Mamaia, cladire langa cladire cu camere si atat, acolo “hotelul” reprezinta o proprietate de cateva hectare, urmatorul hotel in zare cu hectarele lui de jur imprejur, si tot asa. Fiecare hotel are iesite la mare (deci felia lui privata de plaja) si, dupa imaginatie, diverse modalitati de entertainment pe bucata lui de pamant. La Delphin Palace aveau pe hectarele lor asa: hotelul imens, cu restaurante, terase, piscina interioara si spa, apoi afara: piscina de relaxare (unde nu se aude muzica si copiii mici au interzis), piscina mare (cand zic mare, e maaaare, vedeti pozele de mai jos), zona de plaja cu sezlonguri si masute, zona de verdeata cu masute, sezlonguri si paturi de relaxare, zona de piscine pentru copii mici (cu joculete), zona de topogane cu apa (sau joculete pentru copiii mari), doua restaurante in aer liber, trei sau patru baruri, amfiteatru propriu unde seara erau spectacole, plaja proprie cu ponton propriu. Asta pentru zi. Seara puteai sa alegi intre: amfiteatrul unde era in fiecare seara altceva (dans, concursuri, magie, etc), discoteca din hotel, barul de langa piscina cu muzica live de dans, barul din verdeata cu liniste si priveliste super, barul de la piscina de relaxare unde se fuma narghilea si se asculta muzica ambientala sau barul romantic de pe ponton, luminat cu lumanarele si cu muzica live la chitara sau alte intrumente traditionale de-ale lor (foarte misto). Conceptul de ultra-all-inclusive inseamna ca in toate aceste locuri accesul este liber, si totul este gratis mancarea, bautura, narghileaua, fructe, coctailuri, cafea, ce sa mai…ORICE ai chef si se afla pe acolo, ceri si ti se da. Ai o bratara pe mana care ti se pune cand intri in hotel, chelnerii o vad si iti dau orice vrei.
In cele 10 zile de stat la Delphin Palace am facut 3 iesiri din “resort” (sa nu-i mai spunem hotel) si anume:
– in una din zile cand stateam linistiti la piscina de relaxare cu un coctail in mana, a venit un tanar care ne-a intrebat daca nu vrem sa invatam sa facem scufundari, curs gratuit. Am zis da, de ce nu, asa ca ne-am scufundat cu tub prin piscina si am vazut …picioare de oameni. Dar am invatat cum se respira si cum se foloseste echipamentul. Desigur ca dupa curs ne-a dat si o carte de vizita sa ne inscriem daca vrem (pe bani, dar nu multi 50 E cu tot cu transport) la scufundare adevarata in mare, cu instructor. Asa ca a doua zi ne-am dus. Ne-am scufundat noi doi si inca doi frati din Cluj cu doi instructori, la 7-9 metri, timp de o ora. Foaaarte misto pana la urma, in ciuda fricii mele de la inceput. Am primit si diplome de scufundator<7m 🙂
– a doua iesire a fost cu masina pana la vreo 60 km de Antalya, la ruinele din Side. Acolo am vazut ruinele unui amfiteatru foarte frumos, ruine de coloane grecesti pe malul marii, ne-am plimbat cu camilele si, evident am facut poze.
– cea de-a treia iesire din resort a fost la un spectacol de dans al celor de la Fire of Anatolya, iesire pe care am facut-o cu o excursie organizata de la hotel, adica ne-au luat cu un autocar, ne-au dus la sectacol si apoi ne-au adus inapoi, si cu o mica oprire pe drumul de dus pentru masa (masa nu prea grozava, dar na…). Spectacolul a fost memorabil, in primul rand pentru ca a avut loc intr-un anfiteatru grec (din Aspendos), avand o atmosfera si o sonoritate de exceptie, si in al doilea rand datorita trupei care a prezentat prin dans istoria Anatoliei, acompaniati de foc, apa, tobe, ce sa mai, un spectacol complet. (i-am si filmat, poate ca o sa pun candva si filme aici). In pozele de mai jos, de la stanga: eu sub Mediterana, templul lui Apollo din Side, dansatoare din spectacolul Fire of Anatolya.
Antalya – Bucuresti
Dupa ce ne-am bronzat, relaxat si ingrasat 10 zile in Antalya, a venit vremea sa ne pornim spre casa, si am facut-o usor, fara sa scapam cateva locuri despre care mai auzisem noi ca merita vazute prin Turcia.
– Prima oprire am facut-o la Pamukkale unde exista un deosebit fenomen natural. Este un deal unde apa care izvoraste este calda si foarte bogata in calcar, astfel ca tot dealul este alb de la calcarul depus de-al lungul vremii, si cu travertine unde apa se operste ca in mici piscine suprapuse, inainte de curge lent catre urmatoarea. Dealul se viziteaza numai descult, pentru a nu distruge calcarul, si este o placere pentru privirea neobisnuita cu atata alb in miezul verii, dar si un (mic) chin pentru picioarele goale prin zone pe alocuri taioase sau alunecoase. Mi-a placut mult ca fenomen dar si ca grija pentru intretinerea acestui fenomen, turcii avand chiar si canale pentru a ghida apa pe anumite travertine sau pe altele, pentru a le conserva pe toate acum ca debitul nu mai era probabil cel de acum sute de ani cand a inceput procesul de depunere. Cuvintele sunt desigur sarace in a descrie feeria alba de la Pamukkale, asa ca mai bine inserez cateva poze:
– A doua oprire, unde am si innoptat a fost la Kusadasi. Auzisem noi de prin tara ca o destinatie de vacanta destul de cautata de romani, ieftin si bun la marea turceasca. Intr-adevar am gasit repejor un hotel destul de ieftin DAR scriu aceste randuri despre Kusadasi pentru a-mi aduce mie aminte sa nu vin nicodata in vacanta aici, pentru ca altfel nici nu as mentiona aceasta statiune printra povestile din Turcia. Nu am stat practic decat cateva ore seara si cateva dimineata, dar ne-a fost de ajuns sa vedem un oras (sau o statiune gen oras) similara cu Eforie sau Mamaia, hotel langa hotel, fara spatii intre ele, (din balcon vedeai balconul hotelului vecin…suna cunoscut?) , strazi aglomerate, preturi mari in bazar (am trecut si pe acolo ca ni s-a mai comandat cu intarziere ceva din Romania si am comparat cu bazarul din Istanbul – 30% mai scump si nici nu se negociaza asa bine). In concluzie, daca vrei aglomeratie ca la noi dar sa zici ca ai fost in Turcia, Kusadasi e locul (cel putin la hotelurile din oras, poate mai exista altele in afara care or fi mai aerisite, nu dati cu pietre ca nu le-am vazut).
– Urmatoarea zi a fost dedicata vizitarii ruinelor cetatii Efes (sau Ephes, dar sa-i zicem romaneste). La Efes sunt ruinele unei cetati imense, parte din cladiri si coloane refacute, parte conservate, frumos de vazut dar destul de mare…De notat la Efes ca nu exista in interior nici un semn al civilizatiei moderne gen chiosc cu apa, nu prea exista umbra si este destul de mult de mers printre ruine (vreo 2 ore si ceva parca) intr-un soare de 40 de grade. Asa ca, obligatoriu, trebuie apa in rucsac, sepcuta pe cap si incaltari comode. Aveam toate cele trei dar tot ne-a toropit Efesul…dar a fost frumos. Am constatat la Efes ca turcii stiu sa vanda turism cu adevarat (de parca nu eram convinsi dupa rasfatul din Antalya). Ei stiu sa aseze frumos pietre vechi, si daca nu au destule, mai fac cateva dupa model (la unele se vedea destul de evident ca sunt noi), si apoi sa iti ofere un traseu frumos printr-un oras de mult apus. M-a dus cu gandul la ruinele noastre, poate la fel de frumoase, si zero mediatizate. Mai jos, doua poze din Efes si o poza sugestiva pentru peisajul arid din Turcia:
Inapoi pe continent am trecut prin Dardanele, innoptand la un hotel langa port pentru ca apoi sa ne imbarcam la prima ora de dimineata pe bac, am trecut la fel de repede ca la dus prin Bulgaria, si am ajuns inapoi acasa dupa trei saptamani de calatorie. Concluziile mele dupa concediul din Turcia ar fi ca ma voi duce oricand din nou acolo, e o tara fascinanta, cu istorie, unde ai ce vedea, e o tara care stie sa te faca sa te simti bine, cu mancaruri deosebite si conditii excelente. E o tara saraca si arida dar care stie sa promoveze tot ceea ce are mai bun. Bravo voua!
PS: Mai multe poze facute de noi prin Turcia se afla aici: Galerie foto Turcia